Catalin Onceanu

Plecand din Constanta spre localitatea Mihail Kogalniceanu, in centrul localitatii M.K o luam pe drumul ce merge spre localitatea Targusor.

E un drum prin locuri atat de aride… simplu, atat de simplu incat ai impresia ca mergi spre nicaieri, ca nimic nu iti distrage atentia, ca ziua e pierduta. Doar cladirile unei vechi gari construite de nemti aflate acum in paragina iti opresc mintea in loc, incercad sa inteleaga. Din drumul principal, indicatoare simple agatate de pomi arata drumul spre manastire…

Ma gandeam ca merg spre un loc despre a carui istorie nu stiu nimic… spre un asezamand monahal despre care fiinta mea nu gandeste prea mult si nu crede prea multe. As putea spune: ateu… dar suna prea dur, neincrezator poate. Un drum pietruit serpuieste spre obiectiv, cu piatra de calcar de culoare galbuie in anumite portiuni intrepatrunderi de granit verzui.

Manastirea se construieste in apropierea pesterii ce a adapostit pe sf. Ioan Casian si vei fi uimit sa ajungi intr-un astfel de loc. Eu am ramas uimit… si cat timp am stat inauntrul bisericutii construite in stil grecesc, mi-am zis in gand: “Sa-mi fie iertate gandurile anterioare ajungerii”. Un loc frumos prin simplitate si prin amprenta, un loc arid si neprielnic, sfintit prin prezenta celui ce a trait ideea, in pestera dintre dealuri. Celui ce pentru a duce mai departe menirea, si-a gasit refugiu in aceste locuri neprielnice, ferit de pasul trecatorilor, de umbletul celor ce judeca inainte de a crede.

Bisericuta, construita in stil grecesc din blocuri mari de calcar galben, cu portal sculptat in lemn masiv pune amprenta asupra locului. Sunt uimit de taria acestor oameni ce duc mai departe ideea in care cred. Si cred, pentru ca asta le da tarie… mai devreme sau mai tarziu vor muri, vom muri cu totii, insa ideea va ramane. Si in urma fiecaruia dintre noi e posibil sa ramana ceva…

Apucand potecuta abia conturata din spatele asezamantului, o luam spre pestera, pe aceleasi indicatoare simple. Nu e departe, dar ceea ce deranjeaza este prezenta unor utilaje din imediata apropiere ce exploateaza… ceva, serpuim printre stanci si vaioage spre locul cautat… Acum este o scara, pentru a putea urca in locul unde candva un sfant isi gasise linistea. In maruntaiele pamantului e posibil sa isi fi gasit adapost de intemperiile si oranduirile acelor vremuri.

Mi se pare atat de inaltator ca a crezut si a trait viata pentru a intari ideea in care a crezut si a impartasit-o… noua. Un exemplu clar ce ne dovedeste ca a exista nu se rezuma la viata de zi cu zi, la monotonia cotidianului si vorbele fara sens din spatele unor birouri, lipsite de moralitate…

Azi, aici, o mana de oameni duc mai departe acele idei sfinte in care au crezut cei care au adus pentru prima data pe acest pamant credinta, si asa sa le ajute Dumnezeu…

This entry was posted on Tuesday, April 14th, 2009 at 7:42 pm and is filed under ...mountain things. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.