Catalin Onceanu

(under construction)

… rulez in cea mai mare viteza spre locul de munca, sunt deja in intarziere. E 8.30 am. undeva pe soseaua ce duce din Constanta spre Ovidiu, soarele deja incazeste plajele. Merg spre locul de munca. Toata lumea cunoaste fetitzele de la popas, unii trec nepasatori, altii curiosi, e sezon estival si binenteles ca legea  concurentei isi pune si aici amprenta, “uniforme noi”, ca de inceput de sezon. Nimic neobisnuit, e ceva ce face parte din peisaj, un peisaj colorat ca aceasta vara care se anunta fierbinte… Ceva insa imi atrage atentia in mod deranjant, pe partea opusa din 50m in 50m particulari isi vantura cheile apartamentelor oferite spre inchiriat. Privesc spre dreapta si vad trupuri expuse spre utilizare, privesc spre stanga si vad altii ce isi pun la “bataie” bunurile imobile. Care ar fi diferenta? Poate fi judecat? Poate fi inteles? De ce le judecam doar pe ele? …

O ciudata senzatie de teama si cu fiecare pas pe care-l fac in fata simt ca aerul devinde din ce in ce mai innabusitor, un sentiment ciudat ma umple inca de dinainte de a pune mana pe clanta usii, fara a sti ce e dincolo de usa. Oare merita pretul platit? Miscarile dure de dinainte se transforma in ceva lipsit de vlaga, temator.  …cum degetele incet aluneca conturand o forma in general curbilinie, cu linii sinuoase si reci, ne simtind tresaririle ci doar o usoara senzatie de umezeala.

E bezna si nu poti distinge absolut nimic, prin minte imi fug sute de idei pe secunda, intr-un vartej ametitor, incercand sa caute calea- raspunsuri, lumina. Ma deplasez fara tinta, intr-o camera goala si cu un aer incarcat. Simt ca de nicaieri ceva ma impinge spre partenerul de dialog. Mi-am uitat intrebarile ce-si cauta raspunsurile, m-am uitat pe mine. E momentul de inceput al unui dialog, cladit pe temeiuri moralizatoare, pe etica si bun simt, pe valori. Totul fara forma existentiala. E bezna totala si chiar daca ai incerca sa iti imaginezi realitatea nu ai gasi decat un adevar ce-ti va tulbura existenta. Incerc sa ma fortez sa-mi plimb degetele pe forme sinuase care nu degaja caldura ci doar un ciudat sentiment de teama si afundandu-ma in dialog… cand si cand lumini indepartate dau senzatia de a-mi intrezari partenerul de dialog. Vad doar umbre reci, usor cafenii, dar oricat de mult as crede ca ii definesc forma nu fac decat sa ma afund mai mult in mlastina neintelesurilor, a vartejurilor de intrebari, a incertitudinii.

“Lasa-te usor iubite pe geana unui nor/ Lasa-te condus cu privirea tot mai sus/ Lasa-te pierdut fara haine fara scut/ Lasa-mi-te mie tot… Tot, tot… tot…”As vrea sa ii apuc umarul si sa o intorc, sunt disperat sa-i vad formele. Dâra de lumina isi pierde din intensitate si putinul intrezarit se cufunda in negura intunericului. Revin in bezna ce defineste totul si sub aceeasi stare continui sa imi plimb degetele pe forme sinuoase si reci ce nu tresar sub atingere, cufundandu-ma mai adanc spre lumi ce mi se proiecteaza in fata, aratandu-mi vieti de apoi. E o combinatie intre placere si curiozitate, uimire si incertitudine. Necunoscut. Sunete stridente distrag atentia si totul isi pierde din concentrare, ma simt chemat din nou. Ma ia de mana si ma introduce din nou in lumea nemateriala… alunec incet derulandu-ti-se prin fata evenimentele marcante ale ultimelor secole, perioada furibunda a marilor cuceriri a subjugarii oamenilor de catre oameni, imperiile, coloniile. Devin salbatic si vreau din ce in ce mai mult, simt ca pot rapune sub propria forta orice bestie. O strang in brate si o imobilizezi… infing adanc unghiile in ceva ce nu tresare, ce nu zbiara, ci doar incearca sa imi rapuna sentimentele. Imi vorbeste fara cuvinte, conducand dialogul din postura de stapana si toata valtoarea puterii imi este anihilata. Ma simt rapus, incapabil de a mai putea sa ma opun ei. Isi exprima superioritatea in fata mea, stau lat si fara vlaga, iar ea isi danseaza victoria.

“Lasa-te uitat nimeni n-ar sti c-ai plecat/ Lasa-te spalat de durere si pacat/ Lasa-te iubit in sarut ademenit/ Lasa-mi-te mie tot… ”Treptat aluneca in postura de supusa. Sub viteza luminii vad frumuseti rapuse, zambete de copii uitate undeva in negura vremilor, oameni cersindu-si existenta. Devin un monstru sunt legat de ea adanc si incet incet simt cum mi se  transmit bolile virale ale unei societati putrezite moral. Incep sa vad lucrurile normal sa o inteleg, indiferenta e modul in care consider ca e normal sa ma manifest, cuvintele mari sunt doar pentru a subjuga spiritul naiv a unora care abia acum pasesc spre ceea ce s-ar defini existenta. Sunt un alt pion imbolnavit de o prostituata…

“Lasa-te purtat iubite intr-un loc ne mai umblat, ai incredere in mine te rog nu cerceta… “ Pasesc agale, incercand sa gasesc calea de intoarcere spre usa pe care intrasem, nu mai recunosc calea, nu mai calc pe frunze ruginii, nu mai simt adierea vantului ce mangaie versantii, fulgii de nea ce imbraca coamele muntilor. Sunt impins spre alta iesire, in urma raman idei, intrebari, dorinta de a invinge. Spre inapoi fuge ceva din mine.… imi asez putin cravata, ma privesc sa vad daca costumul e in regula, dau cu mana prin cap, pasesc dincolo… imi asez laptopul pe masa: “Buna ziua domnilor…”

Trageti prohapul la gura si mars din lumea ireala!!! Esti un alt individ infestat… de o curva. Nu le aratati cu degetul, faceti parte din aceeasi categorie !!!

============================================================================================

prostituata: sintagma folosita pentru a arata ca nu numai cele ce isi vand corpul fac parte din acesta categorie ci  toti acei care zi de zi se “prostitueaza”, complacandu-se in compromisuri si indiferenta, imoralitate si  incultura, care fac ca aceasta societate sa se afunde tot mai mult in obscuritate, acei care-si pupa in cur sefii pe principiul bine cunoscut… pentru bonificatii de doi lei. Mizeriile cotidiene “ambalate” in costume de multi bani si parfumuri intepator de mirositoare.

versurile sunt din piesa : Lasa-mi-te, compozitie Iris, cantata de Paula Seling. Album ce nu trebuie copiat din respect pentru artisti.  IRIS: 30 de ani