… H de la Himalaya.
Friday, March 14th, 2008“The Biggest Hurdles are in the Mind”
un prieten pleaca din nou in Himalaya si lucrul asta mi se pare fantastic. Stau si ma intreb daca H-ul de la Horia isi trage rezonanta de la H-ul himalayan? Uimitoare idee mi-a trecut prin cap zilele astea, si ma gandeam asa retrospectiv…
L-am cunoscut pe Horia mai intai din povestirile lui Radu, pe cand eram in Peru. Tin minte si acum ca eram in Huaraz si Radu ne povestea ca Horia Colibasanu e plecat in Karakorum sa urce varful K2 impreuna cu Teodor Tulpan. Pana atunci auzisem de o multime de alpinisti cu renume si ascensiuni, inclusiv de Teodor Tulpan care facuse parte din echipa romaneasca care a urcat Everestul in 2003 … insa de Horia nu auzisem. Oricum cine eram eu ca sa stiu toata spuma alpinismului romanesc??
Citeam mereu relatarile lor de la fata locului si cu o oarecare curiozitate incercam sa aflu cine e. Citeam ca vremea nu le e prielnica, ca au probleme, ca trebuie sa coboare… Puteau fi primii romani pe K2. Horia a riscat si impreuna cu Inaki Ochoa de Olza reuseste sa urce K2-ul devenind primul roman care urca acest varf. Se intampla in vara lui 2004- mai precis in iulie.
Uimitor poate nu prin prisma acestui lucru ci prin faptul ca am ajuns sa-l cunosc…
Personal, cand am auzit ca va fi o proiectie dedicata primei ascensiuni romanesti pe K2, nici nu imi inchipuiam sa nu merg sa o vad. Timisoara, nu conteaza. Am urcat in tren si directia … Timisoara. La pranz eram in oras la masa cu Radu care abia isi mai putea trage sufletul cu munca de la birou…Seara proiectia. Un amfiteatru plin de oameni. O proiectie interesanta si mai ales sustinerea ei… Un evenimen montan de calibru…
“… Horia, el e Catalin, prietenul din Galati de care ti-am vorbit” Cam asa ma introducea Radu. Asa aveam sa-l cunosc pe Horia. Era ianuarie 2005.
La ora 23.30 ma aflam in rapidul de Timisoara-Bucuresti, ma intorceam acasa cu satisfactie si multumire. Poate ca unora li se pare a fi o banalitate, pentru mine a contat enorm sa-l vad. Nu stiu de ce. Cred ca nici atunci nu stiam sa raspund la intrebarea asta si cred ca nici acum n-as putea… totusi cred ca in viata exista oameni fata de care sa ai un anumit respect, iti devin model …si-ti raman in suflet. Nu cred ca e o ironie a sortii sau un lucru intamplator…
In februarie acelasi an, aveam sa-l cunosc mai bine la Balea cu ocazia taberei FRAE. Binenteles sub semnul unui mod mai rezervationist de a face lucrurile. Efectiv am putut sa il cunosc mai bine cand am mers pe un traseu impreuna… Dupa aceea nu a mai existat aceasta”bariera” in calea comunicarii…
A urmat 2006 cu ascensiunea pe Manaslu,
Nu pot explica concret fenomenul, am urmarit mereu cu un interes profund ascensiunile lui… Mi s-a parut fantastica reusita. Si uneori te gandesti si la momente grele, poate ca ultimele… e totusi “Death Zone”.
In ianuarie 2007 Horia vine la Galati. Invitat de clubul REACTIV pentru a sustine o proiectie dedicata ascensiunilor sale in Himalaya. Aveam sa ne cunoastem mai bine…
… si putea sa fie din Galati :)). In primavara urma sa plece din nou in Himalaya pentru doua varfuri: Dhaulagiri si Annapurna. Insa baza pe Dhaulagiri iar pentru Annapurna avea retineri… Prea scurt timpul pentru cat avea de spus.
Parca si acum imi aduc aminte cand l-am sunat(membrii REACTIV) sa-i uram succes la telefon… Si cred ca succesul nostru i-a purata noroc pe Dhaulagiri si s-a intors sanatos de pe Annapurna. Am vorbit mult despre ceea ce a fost acolo
Cu siguranta H-ul i se trage de la Himalaya.
Vorbeam pe mess despre planurile lui si imi zicea ca ia o pauza ca are pe cap constructia casei… In sinea mea nu imi suradea ideea, imi placea sa stiu ca urmeaza sa plece pe un alt optmiar… ma obisnuisem cu lucrul asta.
Acum cateva zile aflu de la maicamea ca a auzit o stire la radio… Horia pleaca din nou in Himalaya. Stiam ca a inceput constructia la casa si ca e preocupat de asta… In prima faza eram sceptic, parca nu imi venea sa o cred :)) Imediat il contactez pe Horia… si confirma 
Pleaca din nou pe Annapurna!!! Dar nu citisem nimic pe listele de discutie…
“So fifty- six years ago, there was practically nothing at all known about the dangers of and survival Death Zone. Each expedition to an eightthousander was a dangerous experiment, a walk along the knife-edge between life and death…”
(Reinhold Messner- ANNAPURNA 50 Years of expeditions in the Death Zone)
… dar pleaca din nou. Ne revedem la Galati
Un sentiment minunat imi umple sufletul cand ma gandesc ca in viata mea exista astfel de prieteni. Azi am scris despre unul dintre ei.
multa bafta Horia iti tin pumnii.
“There is a thrid less oxygen in the air at 8000 metres than normally. That means it takes all your willpower just to draw another breath. The whole body concentrates itself on this single task: inhale one more breath. And it takes some time to achieve a slow and steady breathing pattern, before you can begin to alive again.”